joi, 19 august 2010

Despre FEG

FEG este o institutie de cultură, ştiinţă şi învăţământ, fără scop politic şi patrimonial, autonomă şi non-profit, înfiinţată la Iaşi în anul 1997. FEG a continuat activitatea desfăşurată de Grădiniţa FEG şi a Centrului de Calificare, Recalificare şi Plasare a Forţei de Muncă FEG, înfiinţate în 1991.
În 1998 se înfiinţează la Iaşi Şcoala Postliceală FEG, structurată pe specializările: Asistenti Medicali Generalişti, Agenţi Vamali, Asistenţi de Farmacie, Funcţionari Bancari şi Agenţi de Gestiune.
În anii următori Şcoala Postliceală FEG a organizat clase şi la alte specializări: Asistenţi Vamali, Asisstenţă Socială, Coafori-stilişti şi Secretariat operatori birotică.
În anul 2003, FEG a înfiinţat la Iaşi o şcoală primară, având acelaşi specific ca Grădiniţa FEG – studiul intensiv al limbilor străine, iniţierea computerială şi organizarea de activităţi opţionale variate.
Obiectivul principal al FEG este înfiinţarea de instituţii de învăţământ de toate nivelurile, care să vină în întâmpinarea nevoilor educaţionale ale unui învăţământ permanent.
Misiunea FEG: oferirea unei alternative educaţionale la sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.
Identificând existenţa unor nevoi de formare profesională şi în alte zone ale ţării, FEG  a înfiinţat filiale în Bucureşti, Braşov, Bacău, Sibiu, Targoviste, Giurgiu, Ramnicu Valcea, Cluj, Constanţa şi Suceava.
Resursele financiare care au stat la baza dezvoltării fundaţiei sunt cele rezultate din taxele şcolare. Structurile de învăţământ ale FEG funcţionează în spaţii centrale, proprii sau în unităţi şcolare de stat, pe baza de protocoale de colaborare. Toate spaţiile sunt dotate cu mijloacele didactice necesare desfăşurării unui învăţământ de calitate.
Reputaţia instituţiilor de învăţământ FEG se datorează în mare parte activităţii desfăşurate de cadrele didactice, resurse umane cu pregătire şi experienţă ştiinţifică şi psihopedagogică.
Curriculumul aplicat de şcolile FEG în pregătirea cursanţilor, la toate nivelurile este avizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
FEG a urmărit în funcţie de profile şi specializări să îmbunătăţească planurile şi programele de învăţământ cu discipline opţionale la alegerea cursanţilor. Astfel, la nivelul tuturor formelor de învăţământ, FEG a oferit studierea intensivă alimbilor străine (Engleză, Franceză, Germană), iniţiere în domeniul informaticii, educaţie ecologică şi desfăşurarea de activităţi extracurriculare (ateliere şi cercuri şcolare – în domeniul artistic şi sportiv şi a petrecerii timpului liber – organizarea de excursii, spectacole etc.).
Pentru stimularea şi valorificarea performanţelor cursanţilor, FEG organizează anual concursuri şcolare, până la nivel naţional, sesiuni de comunicări ştiinţifice ale cursanţilor şi ale cadrelor didactice, activităţi la care sunt invitaţi parteneri din învăţământul de stat şi privat românesc.
În vederea integrării cursanţilor FEG în sistemul educativ al UE, începând din anul 2003 s-au pus bazele parteneriatelor cu diverse şcoli şi organizaţii din Europa, institutia participand la numeroase proiecte derulate sub egida  Programului de Invatare pe Tot parcursul vietii.
Nevoia formării abilităţilor de comunicare transnaţională şi dezvoltarea competenţelor lingvistice impun, în strategia de dezvoltare a FEG , înfiinţarea unui Centru de limbi străine pentru toate vârstele, cu mijloace didactice şi metode adaptate învăţării rapide şi particularităţilor de vârstă a solicitanţilor.
Datorită prestigiului de care se bucură Fundaţia şi avănd în vedere tendinţele de pe piaţa muncii, FEG şi-a definit ca element principal al strategiei de dezvoltare consolidarea şi diversificarea formelor alternative de pregătire profesională a populaţiei pe direcţia învăţării permanente.